Lăsând în urmă ceea ce am auzit sau
învățat despre Eminescu am purces la lectură. Trecând peste interpretarea “liceală” a poetului am ajuns la un alt nivel
de înțelege al operelor sale. Poezia La o
artistă se găsește la pagina 29 a cărții mele cu pagini îngălbenite de timp
între La Heliade și Amorul unei marmure…
La o artistă stă sub semnul feminității.
Elementul feminin este acela care permite cunoașterea afectivă și își face
simțită prezența încă din titlu. Pentru
Eminescu substantivele feminine sunt pline de afectivitate, emoție, exprimând
chiar ideea de maternitate.
Natura flori de iasomie, furtuna
descrescândă transmite un limbaj secret pe care doar sufletul il poate descifra,
iar extremele se regăsesc în
reprezentarea cântecului: cântec mort și viu. Și moartea are urme
în această poezie: notele murinde.
Ultimele 4 versuri ale primei strofe
se repetă în ultima strofă, poezia fiind
construită pe principiul flux-reflux. În prima strofă se face precizare apărând divinizată în timp ce în ultima strofă se trece într-un
alt registru dispărând divinizată.
Poezia este formată din cinci strofe.
Ultima strofă este construită ca o concluzie in timp cele primele doua se opun
următoarelor două prin modul de prezentare al femeii.
În primele două strofe femeia este asemuită cu
o cântare întrupată ceea ce înseamnă
perfecțiune, o parte din cântecul sirenelor regăsit în aceasta ființă.
În următoarele două se face din nou o
trecere: lira sfărâmată/ Ce
răsgeme-ngrozitor, Rumpe coardele-n fior. Acum poetul lansează o serie de întrebări cu
privire la originea femeii care devine din cântare
întrupată notă rătacită/ din cântarea
sferelor.
În ultima strofă ni se arată că
totul se pretece într-o stare de reverie visul
ce se-mbină/ […]/Cu o rază de lumină. Viața-i vis cum spune poetul în Geniu pustiu. În poezie iubirea este
reprezentată ca o proiecție onirică, poetul deschizăndu-și sufletul doar în
fața cântecului sirenelor.
Dorul
răpiși sufletu-mi în dor poate
fi reprezentat de nostalgia androginului, dorul implinirii și a unirii cu
ființa iubirii care oferă liniște și salvare.
Pentru final aș putea spune că există
o legătură între La o artistă și Geniu pustiu: jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorând cu degetele ei subțiri,
lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare ale unor
note dumnezeiești cu glas[ul] ei dulce, moale și încet.
Mihai Eminescu, Poezii, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere