O să ne dea pîn gazete!
Ion Luca Caragiale este, după părerea mea, de neînlocuit
atunci când vine vorba despre ironie, comic și final neașteptat. Apropierea de
meseria de gazetar l-a ajutat pe Caragiale să înțeleagă mofturile oamenilor,
slăbiciunile și plăcerile acestora.
În aproape toate operele lui Caragiale un text tipărit
își face prezența, fie că este vorba de un bilețel, un bilet sau un ziar, toate
au un rol major în desfășurarea acțiunii. În piesele lui Caragiale este aproape
imposibil să nu auzim un „foșnet de hârtie”[NEGREA,8] care are ecou până în ultimul cuvânt rostit de
personaje.
Lumea lui
Caragiale este cotropită-sau măcar irigată subteran- de o veritabilă frenezie a
textelor: din surse felurite și în forme diverse, ele acompaniază, determină,
dublează, interferează, schimbă, secționează, îmbogățesc, comentează, bruiază,
sintetizează ori deformează viața unor oameni seduși de magia cuvântului scris
sau tipărit. [NEGREA, 8]
Bilețelul
Fănică, să vezi
imitație de scrisoare!
să zici și tu că
e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!
În O scrisoare
pierdută bilețelul lui Tipătescu către Zoe provoacă toată încurcătura, iar în D’ale carnavalului biletul trimis de
Mița către Nae și pierdut în casa Didinei determină toată acțiunea.
Creatorii mesajelor scrise nu s-au gândit ce impact vor
avea aceste în viața lor.Cuvintele scrise dictează soarta personajelor. Zoe și
Tipătescu sunt îngroziți de faptul că biletul a fost făcut public, iar Crăcănel
și Pampon pornesc un adevărat război pentru a-l căuta pe Bibic după aflarea
biletului la casa Didinei, acolo unde nu avea ce căuta. Fiecare dintre ele
intră în relație, fie că vor sau nu, cu textul, ele acționeză și reacționează
în jurul acestor texte pe care le cercetează și la care se raportează constant
(în O scrisoare pierdută luăm la
cunoștință că o serie de alte bilețele au mai fost scrise). Toate personajele
au o relație cu textul expeditorul este cel care îi dă naștere (Mița, Tipătescu), destinatarul cel care trebuie să
ia la cunoștință (Nae, Zoe), dar și
personaje care sunt doar mediatori, care nu au cunoștință de valoarea reală a
biletului (cetățeanul turmentat).
Scumpa mea Zoe,
venerabilul merge deseară la întrunire. Eu stau acasă, pentru că aștept depeși
de la București, la care trebuie să răspund pe dată; poate chiar să mă cheme
ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu la cocoșelul tău,
care te adoră ca todeauna, și te sărută de o mie de ori, Fănică...
Bibicule,
Mangafaua pleacă mîine miecuri la Ploiești, rămîi singură și ambetată; sunt
foarte rău bonlavă; vino să-i tragem un chef...
Comicul de limbaj își face apariția prin exprimările
hazlii sunt foarte rău bonlavă vino să-i
tragem un chef sau pline de amor cocoșelul
tău, bibicule. În aceste texte
intimul este făcut public, vorbele duioase ajung în văzul și la urechile
tuturor pentru că îndrăgostiți nu își comunică doar informații importante, își
fac și declarații de dragoste.
Biletele sunt totul pentru aceste personaje, în aceste cuvinte
scrise le stă onoarea, rangul sau (în cazul bietului Crăcănel) chiar viața.
Acesta era modul de comunicare cel mai sigur dar și cel
mai periculos. Sigur deoarece cuvântul
scris nu mai e de luat înapoi și periculos pentru că deja scrise
cuvintele rămân acolo pentru multă vreme, iar personajele devin sclavii
cuvintelor .
Ce ar fi fost O
scrisoare pierdută fără scrisore? Doar Pierdută?
Pierdută ce? Unde ar mai fi fost
acțiunea, încurcătura, suspansul? Oricine poate tăgădui veridicitatea vorbelor
odată spuse, dar nimeni nu poate nega adevărul cuvintelor deja scrise.
Ce ar fi fost D’ale
carnavalului fără scrisoarea Miței către Nae? Un bal obișnuit lipsit de provocare, o seara
normală și liniștită de „alergat dupa Mița” pentru Crăcănel.
Bilețelul este important. El pune totul în mișcare,
datorită lui personajele sunt puse în diferite situații în care în care își
artă temerile, dorințele și metodele de ieșire din încurcătură.
Ziarul
și, știi obiceiul meu,
pui mâna întâi
și-ntâi pe „Aurora democratică”
În operele lui Caragiale nelipsit este și ziarul. O scrisoare pierdută se deschide cu
Tipătescu care se plimbă cu Răcnetul Carpaților în mână: TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în
mână[...]TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal).
În Conul
Leonida față cu reacțiunea Leonida
ne face o impresie despre moravurile oamenilor din acea vreme: și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi
și-ntâi pe „Aurora democratică”, să văz cum mai merge țara.
În D’ale
carnavalului Mița amenință că o să fie un
scandal... dar un scandal... cum n-a mai fost până acum în „Universul”, iar
Didina este speriată de gândul ca o sa îi dea pîn gazete!.
Dacă cititorul e
omniscient și omniprezent, omnipotența devine atributul celui care preia și
oferă toate aceste informații:
jurnalistul. [PÂRVULESCU, 27]
Jurnalistul este cel care hotărășe ce se află în paginile
ziarelor și cum poate profita el după urma tuturor dacă nu este pus la curent
cu tot ce se întâmplă și nu se străduiește să rezolve problemele într-un chip mulțumitor pentru amândoua părțile?
Stimabilă doamnă, la redacția noastră se
află un document iscălit de amabilul nostru prefect și adresat d-voastră. Acest
document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în
cestiune. Binevoiți dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula
această afacere într-un chip mulțumitor pentru amândouă părțile.
Ziarul este cel care adună toate zvonurile ce ies de pe urma bilețelelor. Ziarul apropie
oamenii. Ziarul este un mod de comunicare. Dacă ești trist citești ziarul, dacă
ești vesel citești ziarul, dacă ești bolnav vezi ce mai spune la gazetă, dacă
vrei să afli ce se întâmplă pe Strada Mare citești ziarul. Nu degeaba Conu
Leonida pune întâi mâna pe ziar.
Formula lui
Caragiale, arta lui poetică este ziarul. [PÂRVULESCU,
91]
Fără gazetele
epocii, cel la care ne gândim când
spunem Caragiale, adică autorul comic,
n-ar fi existat. [PÂRVULESCU, 96]
Dacă nu ar fi existat presa vremii din ce s-ar mai fi
inspirat Caragiale? Presa vremii oferea lui Caragiale toate subiectele de care
avea nevoie. Moda ziarului nu putea trece neobsevata. Pentru gazetarii nimic nu
este ordinar totul este extra-ordinar.
Pe lângă prezentare știrilor importante, ziarul aduna
prezenta și o altă parte a lumii : mahalaua. Mahalaua
pe care Caragiale o prezintă nu este cea de la marginea oraselor, ci este o
mahala a gândirii, o categorie sufletească. E vorba de o mahala intelectuală, în care
intră oameni din toate categoriile sociale. [CAZIMIR, 22]
Caragiale a intuit și ironizat mofturile vremii. Activitatea literară a lui Caragiale ...
se suprapune destul de exact pe prima epocă de afirmare a kitschului. [CAZIMIR,
20] Caragiale a anticipat kitschul și
i-a găsit un sinonim sugestiv și eficient din limbajul curent al vremii: este
cuvântul moft. [CAZIMIR, 20]
Alte texte
tipărite
Ca să ne arate „iubirea” pentru textele tipărite din
operele sale, Caragiale nu se oprește la stecurarea unui bilețel. Opere întregi
sunt formate din texte tipărite de personaje.
Telegrame
este o operă constituită doar din mesaje
telegrafice, iar Proces-verbal este
... un proces-verbal.
Drept aceea am
încheiat predentul proces-verbal spre a servi la trebuința părților...
Bibliografie:
Ion Luca Caragiale, O
scrisoare pierdută, Biblioteca pentru toți, Editura Minerva, București,
1982
Gelu Negrea, Anti-Caragiale,
Cartea românească, 2001
Ioana Pârvulescu,
Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, Humanitas, București, 2011
Ștefan Cazimir, I.L.
Caragiale față cu kitschul, Cartea românească, 1988
http://ro.wikisource.org/wiki/Proces-verbal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu